Pe teritoril vechii Dacii apar prime lucrări de hotărnicie ( cadastru ), fiind încă sub ocupaţie romană. Acestea erau executate de specialişti romani care au funcţionat temporar pe spaţiul românesc.
Hotarnicii romani de la vremea respectivă întocmeau o carte de alegere a hotarelor, în care erau specificate punctele de hotar, întocmite pe baza actelor şi a mărturiilor de la faţa locului, punctele fiind şi materializate prin movile sau borne de piatră. În 1671 există obiceiul de înscriere în catastiful târgului sau catastiful oraşului.
Ulterior dezvoltarea cadastului în românia a copiat modelul din ţările europene. În 1849 cadastrul este mai întâi introdus în Transilvania şi Banat print-un decret imperial, urmând ca şi în Bucovina lucrarile să aibă aceeaşi evoluţie.
Lucrările au început în anul 1850 fiind executate de către inginerii hotarnici, în 1864 Ministerul de Justiţie a început întocmirea cărţilor funciare, care conţineau drepturile juridice ale proprietarilor.
În Dobrogea în 1878 este întocmita prima hartă la scara 1:10.000, fiind reprezentată pe ea limitele proprietăţilor şi folosinţele terenurilor.
Muntenia şi Moldova la sfârşitul secolului VIII s-au făcut multe planuri şi hărţi, cea mai însemnată fiind hartă topografică la scara 1:20.000, întocmită de Institutul Geografic al Armatei în proiecţie conică, pentru Muntenia de Vest şi Oltenia de Sud.
În acesta perioada s-au întocmit foarte multe planuri în toate orasele romanesti, cele mai însemnate fiind planul oraşului Bucureşti, la scara 1:1000, întocmit în anul 1846 şi planul parcelar al Bucureştiului, la scara 1:500, întocmit în anul 1898.
Tot în secolul VIII îşi fac apariţia cadastrele de specialitate, în special cel al fondului forestier, iar în 1910 se înfiinţează Serviciul Topografic al Pădurilor, care a început ridicarea planimetrică şi altimetrica a pădurilor la scara 1:5000.
Instituţia cadastrului s-a format cu adevărat în Romania după al doilea Război mondial şi a fost înfiinţat Direcţia Cadastrului şi Lucrărilor Tehnice la Ministerul Agriculturii având ca sarcini punera bazelor unui sistem cadastral; sa conducă şi să controleze lucrări de măsurare; să intocmeasca şi să clasifice planurile; organizarea şi uniformizarea cadastrului.
În 1928 ia naştere Serviciul Cărţilor Funciare, la Ministerul Justitei, având ca scop rezolvarea problemelor juridice ale cadastrului.
Direcţia Cadastului a trecut prin mai multe reorganizări şi transformări, în 1939 a fost la Ministerul Justiţiei, în 1949 la Ministerul Lucrărilor Publice, iar în 1953 la Ministerul Agriculturii unde a fost desfiinţat, deoarece asocierea noţiunii de proprietate cu cea de proprietar nu era compatibilă cu principiile societăţi socialiste, ca urmare în 1955 aceste lucrări trec în sarcina Direcţiei Generale Geo-Topografice şi Organizare Teritorială, astfel s-a trecut la un cadastru simplificat care asigura numai o evidenta a terenurilor.
Responsabilitatea acestei evidente a trecut în sarcina Institutului de Studii şi Proiectări şi Centrului de Fotogrametrie apărut în 1958 şi transformat în 1971 în Institutul de Geodezie, Fotogrametrie Cadastru şi Organizarea Terenurilor.
Astfel până în anul 1990 a fost introdus cadastrul tehnic în 83% din terenurile situate în extravilan, şi în peste 50.9% din localităţi.
După 1990 apar schimbări prin aplicarea legii 18 din 1991, care afectează 8 milioane de hectare teren arabil, prin noile parcelari efectuate cu punerea în posesie, acest lucru anulează lucrările de cadastru deja efectuate pe suprafeţele respective şi necesită întocmirea de noi planuri cadastrale, de asemenea schimbările menţionate au determinat schimbări de fond, concretizată prin noua Lege a cadastrului şi a Publicităţii imobiliare nr.7 din 1996, aceasta contribuie la dovedirea şi apărarea dereptului de proprietate asupra bunurilor imobile. Legea deschide posibilitatea realizării unui cadastru modern, multifuncţional, la care să se racordeze cărţile funciare.
