Istoria consemnează ca cel mai vechi sistem de cadastru din lume datează încă din Egiptul Faraonilor (epoca 3200-2800 i.e.n.), iar scopul acestuia era de a inventaria toate terenurile, pentru reconstituirea fondurilor funciare, care erau distruse de inundaţiile Nilului şi pentru stabilirea bazelor de impozitare. Astfel sistemul de cadastru însuma două funcţii, una funciara şi alta fiscală.
Organizarea cadastrală apare şi în secolul VII i.H., în Grecia antică, planurile cu forme rectangulare, reprezentau împărţirea unor oraşe, aceasta delimitare cadastrală a fiind preluată ulterior de romani.
Roma antică a dus cadastrul la un nou nivel, astfel încât în acea perioadă cadastrul atinge apogeul, provinciile cucerite de romani erau măsurate, inventariate şi împărţite în loturi cadastrale, cărora li se ataşau atribute descriptive ca dimensiuni, suprafeţe şi stările juridice ale acestora.
Cadastrul roman se dezvolta în secolul III î.H. folosit în amenajarea teritoriului, urmând să devină un instrument fiscal aplicat mai întâi în egipt iar ulterior în tot imperiul. Limitele hotarelor erau realizate de specialişti romani care au avut activitate şi pe teritoriul românesc în timpul ocupaţiei romane.
Căderea imperiului roman a adus şi scăderea activităţii cadastrale, urmând să fie reluată în Evul Mediu când începe să fie recunoscut de autorităţile de stat. Cadastrul s-a reluat în tânăra republică Milano, fiind utilizat ca soluţie de impozitare pentru a se reface după războaiele purtate. Urmatoare ţară a fost Germania care a recurs la cadastu pentru a împărţi teritoriile cucerite din vestul imperiului roman, şi Franta a recurs la cadastru pentru a înfiinţa în unele provincii documente cu scop fiscal, prin care se realiza un inventar al proprietăţilor dar fără reprezentare fiscală.
Ulterior, cadastrul din majoritatea ţărilor s-a dezvoltat, copiind modelul din Principatul Milano. În 1719 se introduc o serie de reguli care duc la progresul cadastrului:
- obligaţia de a folosi aceeaşi metodă de lucru;
- pe hărţi să se reprezinte limitele dintre teritoriile cadastrale;
- ridicările topografice să fie executate cu planşeta topografică şi să se sprijine pe o reţea de triangulaţie locală.
- determinarea suprafeţei să se facă cu planimetrul sau prin împărţirea în triunghiuri şi trapeze.
Au fost formate comisii care au împărţit în clase terenurile pentru a putea fi evaluate ( bune, mijlocii şi slabe ).
Documentaţia rezultată din lucrările cadastrale erau registrul parcelar, mapa cu hărţile şi coală de proprietate.
În imperiul Austriac cadastrul porneşte de la modelul milanez şi este dezvoltat: lucrările se sprijină pe o reţea de triangulaţie generală; se înfiinţează cărţile funciare; se introduce metrul pentru măsurarea lungimilor; se stabilesc scările la care să se execute hărţile.
